| Alcoolismul: păcat sau boală ? |
| Societatea noastră devine tot mai modernă, este mai bine educată şi are mai multă libertate decât oricând. Încercăm să răspundem la o întrebare importantă despre alcoolism: “alcoolismul este păcat sau boală?” E o întrebare foarte bună pe care trebuie să o abordăm dacă dorim să dezvoltăm programele necesare pentru a-i ajuta pe cei cu probleme de dependenţă. În cartea sa, „Setea”, James Nelson menţionează câteva diferenţe importante între cele două perspective asupra alcoolismului. 1. „Este doar păcat”. Dependenţa este cauzată de greşelile umane care devin o a personalităţii datorită unor comportamente încăpăţânate şi păcătoase care devin obiceiuri. Este o alegere voluntară, personală, şi nu o boală. Această perspectivă acordă mare importanţă responsabilităţii personale. 2. „Începe ca păcat şi devine o boală”. Dependenţa începe ca un comportament păcătos şi devine o dependenţă în timp, progresând într-o boală obsesiv/compulsivă. Această perspectivă oferă mai puţină responsabilitate. 3. „Dependenţa este un amestec de păcat şi boală”. Această perspectivă spune că atunci când combinăm alegeri proaste legate de stilul de viaţă şi factorii pur biologici rezultă boala dependenţei. Aici, avem o responsabilitate mixtă. 4. „Dependenţa este o boală care rezultă din păcat, dar acel păcat este în afara responsabilităţii persoanei”. Această perspectivă se referă la condiţiile sociale, cum ar fi abuzurile familiale şi normele culturale care sunt în afara controlului persoanei. Poate să insinueze că dependenţa este „programată” de societate şi că în mare parte, persoana dependentă este o victimă a programării societăţii. Această perspectivă oferă şi mai puţină responsabilitate. 5. „Dependenţa este o boală; păcatul nu este un factor”. Această perspectivă susţine că nu este rău să bei, dar că un anumit procent dintre oameni au o predispoziţie genetică spre dependenţă şi că vor deveni dependenţi. Păcatul nu intră în cadru, iar alcoolicul este o victimă. Aici nu există responsabilitate faţă de păcat, dar există o anumită responsabilitate faţă de acceptarea tratamentului. La o extremă, observăm credinţele conform cărora alcoolismul este doar un păcat, un eşec al caracterului moral şi al comportamentelor greşite. La cealaltă extremă, alcoolismul este doar o boală, cu toate criteriile medicale de a trata cu succes şi diagnostica dependenţa. La mijloc, se spune că este un amestec din ambele. Păcatul include ideea de responsabilitate personală. Se pune însă întrebarea dacă alcoolicul este responsabil pentru că este alcoolic. Altfel spus, dacă el a ales să aibă problema alcoolismului sau dacă este victima alcoolismului, la fel ca şi societatea în care trăieşte? În prezent, credinţa generală este aceea că alcoolismul e determinat nu de un singur factor, ci de mai mulţi factori din viaţa individului. Mulţi oameni ne-ar spune că el nu a ales să fie alcoolic, ci că alcoolismul l-a ales pe el. El a devenit alcoolic datorită unor circumstanţe dincolo de controlul lui. Acestea includ factori genetici, psihologici, sociologici şi culturali. De exemplu, atât societatea irlandeză, cât şi cea iudaică acceptă consumul de alcool, dar în cea irlandeză există mai mult alcoolism. Este el responsabil pentru acţiunile lui? Bineînţeles că este. Este el un om rău sau un păcătos pentru că suferă de o boală numită ‚alcoolism’? Asta e o altă întrebare. Un lucru sigur despre păcat este că presupune separarea de Dumnezeu. Această separare de Dumnezeu cauzată de păcat a determinat boală şi moarte încă de la căderea lui Adam. Unul dintre Apostoli, Sf. Pavel, vorbea despre păcatul său în Romani, capitolul 7, versetele 19 - 20: „căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu-l vreau, pe acela îl săvârşesc. Iar dacă fac ceea ce nu vreau eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine”. Aici, Sf. Pavel vorbeşte despre acel tip de neputinţă care face parte în general din condiţia umană. Această neputinţă nu este rezultatul vreunui păcat personal pe care poate că l-am comis. El vorbeşte despre păcat la modul general, acel tip de păcat care există în „natura noastră umană decăzută”. Pavel nu era un păcătos mai mare decât oricare dintre noi. Mai mult, era chiar foarte drept şi era privit ca un sfânt. Cu toate acestea, tentaţiile erau mari, fiind ispitit de propria slăbiciune umană. Aici, Pavel vorbeşte despre acel fel de slăbiciune sau „neputinţă” pe care alcoolicul o înfruntă atunci când trebuie să-şi controleze băutul sau atunci când vrea să evite să bea alcool. Mulţi oameni cred că alcoolicii au o natură umană ispitită şi slăbită de boala fizică, asemeni diabeticilor. Atunci când ne referim la natura umană nu putem să separăm mintea, de suflet şi de trup. Dacă ceva o influenţează pe una dintre ele, le influenţează pe toate. Pentru alcoolic, viaţa lui spirituală devine mai complicată datorită specificului alcoolismului. Separarea lui de Dumnezeu devine foarte acută şi foarte reală. Această separare nu are loc într-un mod deliberat şi voit, ci apare din cauza alegerii lui de a bea alcool. Însă, de obicei, factorii care produc alcoolismul îi sunt necunoscuţi. El nu devine alcoolic prin alegerea sa; mai degrabă putem spune că el devine victima circumstanţelor pentru că îi lipsesc informaţiile despre alcoolism şi adicţie. Şi să nu uităm că presiunile societăţii în care trăieşte îl încurajează în mod evident să consume alcool, exact cauza problemelor lui. O altă observaţie legată de privirea alcoolismului ca păcat este aceea că multor alcoolici le este dificil să folosească Biserica pentru reconcilierea lor cu Dumnezeu. Le e dificil din cauza stigmei de a fi văzut ca „păcătos”. Alcoolicul ştie deja că e păcătos. Etichetarea şi stigma sunt cele care îl împiedică să caute ajutor. Pentru a fi corecţi faţă de clerici, cu câteva decade în urmă, alcoolismul era considerat încă a fi doar o slăbiciune morală. Doar pe la mijlocul anilor `30 şi mai ales prin eforturile unor programe ca Alcoolicii Anonimi, conceptul de boală al dependenţelor a fost înţeles şi acceptat. E interesant de observat că AA-ul promovează conceptul de boală al alcoolismului, deşi foloseşte o abordare spirituală pentru tratamentul acestuia. Programul spiritual este descris în „cei 12 Paşi” ai Alcoolicilor Anonimi. Scopul paşilor e de a-l ajuta pe individ să-şi găsească pacea cu el însuşi, cu ceilalţi oameni şi cu Dumnezeu. Primul pas al AA-ului este să ne admitem „neputinţa” personală, exact acea neputinţă de care amintea Sf. Pavel în Romani. Spre ce ne conduce aceasta în discuţia noastră? Este alcoolismul un păcat sau este o boală? Aş spune că nici unul dintre argumente nu e pe deplin corect. De asemenea, ‚modelul păcatului’ nu ia în considerare factorii biologici şi psihologici ai conceptului de boală. Pe de altă parte, un model strict al conceptului de boală nu abordează disperarea spirituală cu care se confruntă alcoolicul. De asemenea, ea nu permite dezvoltarea instrumentelor spirituale necesare recuperării. Aceste perspective pot fi complementare şi sunt deopotrivă utile şi necesare în tratamentul alcoolismului şi dependenţelor. Singura problemă e că uneori oamenii care adoptă una dintre perspective intră în competiţie cu ceilalţi, fără a încerca să-şi înţeleagă reciproc poziţia. Aş vrea să vă amintesc parabola din Evanghelia lui Marcu, capitolul doi, versetul nouă. În această poveste, Iisus îl vindecă pe omul suferind de paralizie. Iisus le-a spus cărturarilor: „Ce este mai lesne a-i spune slăbănogului: Iertate fie-ţi păcatele sau a-i zice: `Ridică-te, ia-ţi patul tău şi umblă!?” În această parabolă, Iisus îl vindecă pe om de boală, dar îi şi iartă păcatele. Atunci când lucrăm cu oameni care suferă de dependenţă cred că e important să ţinem cont şi de vindecarea trupului, şi de a sufletului. Nu putem să le tratăm separat. |
| Articole |
 | |  | |  | |  | |  | |  | |  |
ASOCIATIA FILANTROPICA MEDICAL-CRESTINA 'CHRISTIANA' CLUJ
| Programul Sf. Dimitrie Basarabov - informare si consiliere in adictii - |
| | | | | | | | | | | | |
| Pentru mai multe informaţii sau pentru a stabili o programare, ne puteţi suna la 0264-597-687 sau ne puteţi scrie la sfdimitrie@yahoo.com |