Experiente din recuperare
- CALEA…
la masă pentru cină, cu tata beat (Dumnezeu să-l odihnească, a decedat cu mulţi ani în urmă). Îmi aduc aminte
cum mama trebuia să fie foarte atentă când se servea masa deoarece întotdeauna ceva nu era bine; ori îi lua
farfuria să-l mai servească cu mâncare, ori nu observa că a terminat din farfurie şi nu-l întreba dacă mai vrea,
oricum, aproape în fiecare seară, cina se termina cu farfuriile aruncate pe jos pe motivul că mama nu era suficient
de atentă.
Anii au trecut. La 14 ani am plecat la şcoală, veneam acasă numai în vacanţe. La 18 ani, m-am întors în sat şi
lucram ca şi contabilă la CAP, perioadă în care şi fraţii mei au început să bea. Ţin minte cum fratele cel mai mare
se urca duminica beat pe tractor şi conducea cu viteză foarte mare prin sat, de speria toţi oamenii care fugeau din
calea tractorului. Îmi aduc aminte ţipetele de groază ale mamei care era speriată şi mai tare decât noi ceilalţi.
Celălalt frate mai mic a băut până a înnebunit şi a fost dus cu salvarea la dezalcoolizare. Norocul lui a fost că,
după ce a venit din spital, n-a mai consumat niciodată băuturi alcoolice.
Aşa a fost copilăria mea marcată de consumul de alcool. Mai târziu la 19 ani, ca să scap de problemele de acasă,
m-am căsătorit cu un băiat „foarte bun”, „liniştit” (la prima vedere). Mai târziu, am descoperit că şi el consuma
zilnic alcool. Cred că nu am fost prea surprinsă de acest lucru, deoarece consideram la vremea aceea că este un
lucru normal, dar soţul meu s-a dovedit a fi un om foarte violent când era beat. Venea noaptea acasă beat şi găsea
tot felul de motive (neîntemeiate, bineînţeles) ca să facă scandal. Îmi arunca papucii de casă afară, mă trezea şi
mă trimitea afară să-i caut, spunând că nu i-am lăsat unde a trebuit. Altădată, ne-am dus împreună cu naşii la
părinţii lui; bineînţeles, era foarte beat. Mama lui s-a supărat foarte tare şi i-a reproşat că merge acasă beat atunci
când vin şi musafirii. S-a enervat aşa de tare că a bătut-o pe mama lui şi a stricat tot din casă. Eu şi copii am
fugit la un frate de-al lui din vecini. În noaptea aceea mi-a fost frică să mă mai duc acasă.
Exemple sunt multe şi dureroase, îmi era frică de el – nu era seară în care să-l aştept liniştită acasă. Viaţa alături
de el a fost un calvar şi pentru mine şi pentru copii şi după 7 ani ne-am despărţit. Locuiam în chirie, la o mătuşă a
lui, dar, bineînţeles, că eu am rămas cu copiii în locuinţă. Le eram foarte dragă la bătrâni. După 3 ani, am primit
un apartament cu 2 camere în care locuiesc şi acum.
Eu am rămas cu cei 2 băieţi mici, de 5 şi 6 ani, am avut grijă de ei, am încercat să-i educ cât mai bine, le-am
oferit tot ce mi-a stat în putere să le ofer, dar, mai ales, le-am oferit o viaţă liniştită, fără scandal şi alcool.
Recunosc că în perioada cât au fost elevi am fost o mamă destul de dură cu ei. Nu i-am bătut niciodată, dar
aveam pretenţia să ştiu tot ce fac, cu cine sunt prieteni, cu cine se joacă.
Când greşeau ceva, a doua zi nu îi mai lăsam la joacă sau la televizor. Aşa am procedat şi când erau mai mari, la
liceu. Băiatul cel mare mi-a reproşat când a mers în armată că din cauza mea nu s-a distrat în timpul liceului, că
eu nu i-am dat voie să meargă nicăieri. Nu ştiu dacă am procedat corect, dar la vremea aceea mă gândeam că,
fiind doi băieţi cu o mamă, fără tată, să nu apuce pe căi greşite.
Adevărul este că până au mers în armată nu am avut nici un fel de probleme cu ei; chiar dacă nu le-a convenit
programul pe care-l făceam, m-au ascultat.
Băiatul cel mare nu bea deloc. Băiatul cel mic a început să bea (când mi-am dat eu seama) după armată. A fost în
armată în timpul revoluţiei şi a venit de acolo foarte marcat psihic, cât şi fizic. I-au fost afectate timpanele din
cauza împuşcăturilor şi nu mai aude bine. A avut un loc de muncă foarte bun, dar, din cauza consumului de
alcool care era pe zi ce trecea tot mai mare, şi-a pierdut locul de muncă şi de atunci lucrează provizoriu pe unde-
şi găseşte, deoarece nu-l ţine nimeni în serviciu.
Cu toate încercările mele de a-l opri din băut, n-am reuşit; dimpotrivă, situaţia s-a agravat şi mai tare. Şi-a pierdut
toate actele de câţiva ani şi, aşa cum n-am reuşit să-l fac să se lase de băut, nu pot să-l lămuresc să-şi facă alte
acte; nu are nici carte de muncă. Într-un cuvânt, e un om terminat. Pe zi ce trece, bea tot mai mult. Şi eu nu pot
să fac nimic, mă uit la el cum se distruge cu fiecare zi ce trece şi văd cât de neputincioasă sunt.
Mă rugam la Dumnezeu în fiecare zi să-mi arate calea pe care să o urmez ca să îl ajut pe el şi să mă ajut şi pe
mine, deoarece viaţa mea a devenit insuportabilă. Dumnezeu mi-a îndrumat paşii spre Al-Anon, loc unde vin de
câteva luni şi unde am învăţat multe lucruri bune. Deşi el continuă să bea poate mai mult decât înainte, şi eu, şi
comportamentul meu faţă de el s-a schimbat. Acum îl tratez ca pe un om bolnav, nu ca pe un alcoolic.
Până când nu am venit la acest grup, nu mi-am dat seama că viaţa în jurul alcoolismului mi-a afectat foarte mult
personalitatea şi comportamentul faţă de alte persoane şi, mai ales, faţă de băiatul meu; la fel, mi-a afectat şi
sănătatea mintală.
Prin participarea la grupul de tratament şi consiliere, precum şi la grupul familial Al-Anon, am început să-mi
recapăt încrederea în mine, în faptul că mă pot schimba în bine, că pot să-mi schimb comportamentul faţă de cei
lângă care trăiesc şi am început să-mi recapăt seninătatea şi sănătatea mentală.
Acest lucru se poate întâmpla şi datorită faptului că am găsit acolo oameni minunaţi, devotaţi sufleteşte, care fac
tot posibilul ca acest grup să funcţioneze şi să ne simţim minunat în cadrul grupului.
La o scurtă perioadă după ce am participat la grupul Al-Anon, am început să frecventez şi grupul de tratament şi
consiliere unde, parcurgând primii trei din cei „12 paşi” (care trebuie parcurşi în cadrul acestui grup), am început
să simt că sunt alt om; am început să privesc altfel problemele pe care le am, să-mi dau seama că nu am putere
să rezolv problemele altora, să schimb oamenii (aşa cum încercam înainte). Într-un cuvânt, să-mi dau seama că
fiecare om e stăpân pe viaţa lui şi noi nu putem interveni să-l schimbăm, nu avem puterea necesară să facem
acest lucru.
Singurul care poate interveni în viaţa noastră este Dumnezeu. Cei trei paşi pe care i-am făcut în cadrul grupului se
referă la acest lucru şi sunt pentru mine primii trei paşi spre recuperare.
Primul pas se referă la faptul că am admis că sunt neputincioasă în faţa alcoolului şi că viaţa mea a devenit un
calvar. Într-adevăr, cei 13 ani trăiţi lângă un alcoolic mi-au demonstrat acest lucru.
Al doilea pas se referă la faptul că eu nu pot face faţă alcoolicului şi problemelor legate de el şi că numai o Putere
Superioară (pentru mine, Dumnezeu) poate să-mi redea sănătatea mentală, seninătatea şi puterea de a face faţă
problemelor pe care le am.
Al treilea pas pe care l-am făcut se referă la a-mi lăsa viaţa şi voinţa în grija lui Dumnezeu, căci oricum El este
acela care îmi hotărăşte soarta şi tot ce se întâmplă în vieţile noastre este numai voinţa Lui.
O să merg în continuare la acest grup, cu speranţa şi cu credinţa că tot ce mi se va întâmpla în viaţă va fi doar
voia lui Dumnezeu, şi nu voia mea. Pentru mine, după cum am mai spus, este foarte important. El mi-a redat
încrederea în mine, în viaţă şi speranţa că, poate, într-o zi, băiatul meu nu va mai bea sau cel puţin eu voi fi mai
puternică, mai sănătoasă mintal şi îmi voi schimba comportamentul faţă de băiatul meu, astfel încât să putem
duce viaţă cât mai aproape de cea normală.
| Pentru mai multe informatii sau pentru a stabili o programare, ne puteti suna la 0264-597-687 sau ne puteti scrie la sfdimitrie@yahoo.com |
ASOCIAŢIA FILANTROPICĂ MEDICAL-CREŞTINĂ 'CHRISTIANA' CLUJ
| Programul Sf. Dimitrie Basarabov - informare şi consiliere în adicţii - |
 | |  | |  | |  | |  | |  | |  |