Viata Sf. Dimitrie Basarabov
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
- SFANTUL DIMITRIE CEL NOU BASARABOV,
- OCROTITORUL BUCURESTILOR
Unul dintre reprezentantii de seama ai vietii crestine, odraslit de fratii nostri romani
care traiesc in sudul Dunarii, a fost Sfantul Dimitrie zis “cel nou” sau “Basarabov”, ale
carui moaste se gasesc azi in catedrala patriarhala din Bucuresti. A trait in veacul al
XIII-lea, deci in timpul “imperiului” de la Tarnovo, intemeiat de romani si de bulgari sub
conducerea fratilor Petru si Asan. S-a nascut in satul Basarabov, asezat pe raul Lom,
un afluent al Dunarii, in apropierea orasului Russe. Parintii lui erau oameni saraci, care
nu l-au putut da la invatatura, de aceea, de mic a fost nevoit sa-si castige el insusi cele
necesare traiului. Ani in sir a pascut vitele si oile taranilor din sat, pe colinele din
preajma Dunarii si pe vaile inverzite ale raului Lom. Viata in mijlocul naturii a oferit
tanarului pastor prilejul de a admira mereu frumusetile firii cele vazute, ajutandu-l sa
iubeasca si mai mult pe Facatorul lumii vazute si nevazute. In duminici si sarbatori a
luat parte alaturi de parinti si de ceilalti credinciosi, la slujbele savarsite in biserica
satului, putand astfel sa asculte invataturile de viata indrumatoare ale Mantuitorului
Iisus Hristos, ale Sfintilor Sai Apostoli si ale Sfintilor Parinti. Atmosfera de viata
autentic crestina din familie, ca si invataturile pe care le auzea la biserica l-au facut sa
fie bland si milostiv cu toti semenii sai. Postea si se ruga mereu, asa cum se cuvine
unui adevarat crestin. Se ingrijea mult de cei saraci, carora le impartea o parte din
hrana pe care o primea de la consatenii sai pentru paza vitelor.
Cunoscand pe unii calugari din manastirile din apropiere, a aflat de viata imbunatatita
pe care o duceau acestia, departe de lume si de grijile ei. Pe masura ce crestea cu
varsta si cu intelepciunea, s-a trezit in el dorul dupa viata monahala, desi practicase si
pana atunci, poate fara ca sa-si dea seama, cele trei “sfaturi” cerute oricarui calugar:
sfintenia vietii (fecioria), smerenia (ascultarea) si saracia. Drept aceea, intr-una din
zile, a parasit lumea, cu toate ale ei, si “luandu-si crucea”, s-a calugarit intr-o manastire
din apropiere. S-a asezat intr-o pestera, sapata in stanca, pe malul raului Lom. Acolo
a petrecut ani in sir in post aspru, infranare si rugaciune, izolat cu totul de lume si chiar
de ceilalti monahi. Nu se stie cati ani a trait in aceast pestera si nici cum isi agonisea
cele necesare traiului, dupa cum nu se stie nici data trecerii sale la cele vesnice. De un
lucru putem fi siguri: ca el a fost in permanenta o pilda vie de aleasa viata crestina
pentru ceilalti calugari si pentru obstea cea mare a credinciosilor.
Se spune ca pe cand si-a simtit sfarsitul aproape, a venit pe malul Lomului si s-a
asezat intre doua lespezi de piatra ca intr-un sicriu. Si astfel si-a incredintat sufletul lui
Dumnezeu, fiind inconjurat in chip nevazut doar de sfintii ingeri.
Pe buna dreptate, una din cantarile bisericesti din ziua praznuirii sale ii infatiseaza
viata prin aceste cuvinte: “Ca un inger pe pamant viata ta ai savarsit, in post si
rugaciune ziua si noaptea petrecand, ca sa infrangi pornirea ispitelor cu care te-ai
luptat, ca un ostas adevarat al lui Dumnezeu, a carui voie ai implint din tinerete si toate
intunecimile le-ai socotit. Pentru aceasta si noi cu credinta te laudam si te slavim”.
(Podobia la Utrenie).
Multi ani nimeni n-a stiut de trecerea la cele vesnice a lui Dimitrie. Dar in urma unor
ploi puternice, au cazut in apa Lomului si cele doua lespezi de piatra in care era
adapostit trupul Cuviosului pusnic. Aceasta a fost acoperit de nisip si de prundis,
ramanand iarasi o bucata de vreme nestiut de nimeni in alba raului Lom. Ele n-au fost
insa atinse de putreziciune, pentru ca sa fie scoase apoi la lumina in chip minunat, prin
lucrare dumnezeiasca. Intr-o noapte, Cuviosul Dimitrie s-a aratat in vis unei tinere care
suferea de o boala grea, careia i-a spus ca daca parintii ei il vor scoate din apa, va fi
tamaduita de boala. Tanara a povestit parintilor visul ei si impreuna cu acestia si cu
alti credinciosi din sat s-au indreptat spre locul pe care insusi cuviosul il aratase in vis
acelei tinere. De fapt, acolo se si arata adeseori o lumina mai presus de fire. Si
cautand cu staruinta au aflat cinstitul trup al Cuviosului Dimitrie intreg si neputrezit.
Binecredinciosii crestini din satul Basarab, impreuna cu preotii satului, au dus
cinstitele moaste in biserica satului. Tanara bolnava, atingandu-se de ele, si-a
recapatat de indata sanatatea.
Vestea despre aflarea cinstitelor sale moaste s-a raspandit curand atat in localitatile
din sudul Dunarii, cat si in cele din nordul ei. Numerosi credinciosi de pe ambele sale
maluri se indreptau spre satul Basarab pentru a se inchina cinstitelor moaste si a cere
marelui sfant ajutor si mijlocire in fata Parintelui ceresc. Se implineau astfel cuvintele
Sfantului Apostol Pavel care scria corintenilor ca “Dumnezeu a ales pe cei nebagati in
seama ai lumii acesteia ca sa biruiasca pe cei tari, a ales pe cei de jos ca sa rusineze
pe cei trufasi” (I Corinteni 1, 27-28). Dumnezeu l-a ales tocmai pe acest Dimitrie,
smerit pastor si apoi pusnic, neluat in seama de nimeni, ca el sa fie cunoscut apoi de
toti si sa-i ceara ajutor si ocrotire in nevoi. S-a invrednicit si el de aceeasi cinstire ca si
pastorul Amos care a ajuns prooroc, ca si David care din pastor a ajuns rege in Israel,
ca si pastorii din jurul Betleemului care au aflat de nasterea dumnezeiescului Prunc si
au venit sa I se inchine. Traditia spune ca unul din domnii Tarii Romanesti a ridicat in
satul Basarab o biserica noua, in care au fost asezate moastele Sfantului Dimitrie cel
Nou, spre a fi cinstite de credinciosii care se indreptau mereu spre satul in care
vazuse lumina zilei.
Moastele noului sfant al lui Hristos au ramas acolo aproape cinci secole. Intre anii
1768-1774 a avut loc un razboi nimicitor intre rusi si turci, purtat si pe pamantul
romanesc, dar si in sudul Dunarii, pe teritoriul fostului stat bulgar, desfiintat de turci
inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea.
Generalul rus Petru Saltacov a ajuns cu ostile sale in satul Basarab. Pentru ca
cinstitele moaste sa nu fie profanate de ostasii turci musulmani, generalul a poruncit ca
ele sa fie duse in Rusia. Ajungand cortegiul cu racla in Bucuresti, un negustor bogat cu
numele Hagi Dimitrie, se pare un macedoroman, precum si mitropolitul Grigorie II al
Tarii Romanesti, au rugat pe generalul rus sa lase cinstitele moaste ale Sfantului
Dimitrie cel nou poporului roman si Mitropoliei tarii, ca o mangaiere pentru multele
pagube materiale si suferinte indurate de romani in cursul acelui razboi, mai ales ca
era “valah” de neam. Ascultandu-le dorinta, moastele au fost asezate cu mare cinste in
catedrala mitropolitana din Bucuresti in iulie 1774. Mana dreapta a Sfantului a fost
trimisa, totusi, la Kiev, unde se crede ca se pastreaza si astazi.
In felul acesta, Sfantul Dimitrie cel nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul
Bucurestiului si al intregii Tari Romanesti. Multe suferinte si felurite boli au fost
vindecate in urma rugaciunilor staruitoare in fata cinstitelor moaste ale Sfantului
Dimitrie. In vreme de seceta s-au facut cu ele procesiuni pentru ploaie. An de an zeci
de mii de credinciosi din Capitala tarii noastre sunt prezenti la slujba pomenirii sale,
care se face in ziua de 27 octombrie. Tinand seama de cinstirea deosebita de care se
bucura Sfantul Dimitrie cel nou, mai ales in Bucuresti, la 28 februarie 1950 Sfantul
Sinod a hotarat generalizarea cultului sau in toata Biserica Ortodoxa Romana.
Aceasta hotarare s-a transpus in fapta in cadrul unor impresionante manifestari
bisericesti la 27 octombrie 1955, in prezenta multor ierarhi romani si straini si a
numerosi preoti, calugari si binecredinciosi crestini din Bucuresti si din alte localitati
din tara.
De atunci, evlavia credinciosilor romani fata de acest Sfant odraslit din neamul nostru
a sporit si mai mult. Chipul sau este zugravit in icoane, dar si in biserici, iar slujba si
Acatistul lui au fost tiparite in mai multe randuri.
Sa ne rugam si noi Sfantului Dimitrie cel nou sa fie ocrotitor in necazuri, izbavitor de
boale si alte suferinte, mangaietor in intristare si grabnic ascultator cand ne rugam cu
staruinta ca sa fie mijlocitor al nostru catre Hristos Domnul. Sa incercam sa fim si noi
mai blanzi si smeriti cu inima, milostivi, iertatori si plini de dragoste fata de aproapele,
asa cum a fost el insusi.
Drept aceea, sa-i cantam: “Auzit-am, Sfinte Parinte, de viata ta cea dumnezeiasca;
vazut-am si minunile tale si, indulcindu-ne de facerile tale de bine ce ne arati in toata
vremea, credem in indraznirea ta catre Dumnezeu, pentru care graim tie, unele ca
acestea:
Bucura-te, doctor iscusit la bolnavilor;
Bucura-te, izbavirea indracitilor;
Bucura-te, intarirea batranilor;
Bucura-te invatatorul tinerilor;
Bucura-te, mangaietorul celor intristati;
Bucura-te grabnic ascultator al celor ce se roaga;
Bucura-te izbavitorul celor ce sunt in primejdii;
Bucura-te, noule invatator al vietii celei curate;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!”
(Din Acatistul sau, icosul 4).
Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, "Sfinti daco-romani si romani", Editura Mitropoliei
Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 171-175.
www.crestinism-ortodox.ro/html/10/10g_sfantul_dimitrie_basarabov.html
| Pentru mai multe informatii sau programari, ne puteti suna la 0264-597-687 sau ne puteti scrie la sfdimitrie@hotmail.com |